De 9 ori campion național absolut de raliuri, Simone Tempestini, a ieșit în decor în timpul probei speciale cu numărul 10 din Rally Sierra Morena, prima etapă a Campionatului European de Raliuri, care a avut loc în acest weekend în Spania.
Pe un model Skoda Fabia Rally2 RS, pilotul clujean a avut o revenire spectaculoasă în raliu, urcând de pe locul 18 după a treia probă până pe locul 9 în timpul celei de-a noua, obiectivul fiind o clasare în Top 7 la competiția care a atras inclusiv doi piloți din WRC, Thierry Neuville și Elfyn Evans.
Aflat în goana spre top, campionul României a pierdut controlul mașinii de concurs într-un viraj, a derapat și a ieșit în decor, fiind nevoit să abandoneze. În acel moment, MRF Tyres, echipa la care Tempestini este echipier, era pe primul loc în topul echipelor din Spania.
S-ar putea să te intereseze și: Cât costă asigurarea CASCO pentru o mașină de curse?
„Din păcate, aici orice fracțiune de secundă poate fi decisivă. Atât eu, cât și Sergiu suntem în regulă, dar nu am mai putut continua raliul. A fost imposibil să scoatem mașina de acolo, iar raliul se oprește aici pentru noi. Acum căutăm să recuperăm punctele în următoarele etape”, a spus pilotul de la clubul Napoca Rally Academy.
Tempestini nu va avea pauză în următoarea săptămână deoarece la revenirea în România va merge direct la Odorheiu Secuiesc, acolo unde va lua startul în Raliul Harghitei, prima etapă din Campionatul Național de Raliuri. Aproape 70 de echipaje sunt deja înscrise la cursa de pe astfalt unde clujeanul trebuie să își apere trofeul.
Victoria în Spania i-a revenit bulgarului cu origini ruse, Nikolay Gryazin, urmat de francezul Yoann Bonato și favoritul local Juan Antonio Suarez. Alte două echipaje tricolor au concurat în peninsula iberică. Catherinca Rădulescu și Bogdan Minea s-au clasat pe locul 45, iar singurul pilot tetraplegic din European, Ciprian Lupu, secondat de Vlad Colceriu, au încheiat pe 46.