Stellantis ar putea readuce în lumina reflectoarelor motorul HEMI V8. În planuri pare că este inclusă și o versiune de 6.2 litri, cu compresor mecanic.
Gama de modele Dodge, RAM și Jeep duce lipsă de un element foarte important, iar acela este emblematicul motor HEMI V8. Motoarele V8 continuă să fie folosite pe anumite modele, precum Durango sau Wrangler 392, însă RAM 1500 și noua generație Dodge Charger nu sunt disponibile cu acest tip de motorizare, atât de îndrăgit de clienții americani.
Potrivit Motor1, Stellantis urmează să repornească în curând producția versiunilor de 5.7 și 6.4 litri. De asemenea, există planuri și pentru o versiune de 6.2 litri cu compresor mecanic, destinată modelelor performante. Un raport din decembrie 2024, după ce Carlos Tavares a demisionat la începutul aceleiași luni, a susținut că mulți din cadrul Stellantis nu au vrut să oprească producția motorului emblematic.
Se pare că Tavares a fost cel care a vrut să renunțe la acest motor, iar acum că a plecat, HEMI ar urma să revină în portofoliul Stellantis. Potrivit raportului, Stellantis va baza motoarele pe arhitectura Gen III, lansată în 2003. Există, de asemenea, zvonuri că producătorul auto va adăuga o variantă de cilindree și mai mare la gama sa deja existentă.
Date fiind politicile lui Donald Trump și viziunea sa asupra industriei, pericolele legate de normele de poluare s-ar putea diminua pentru producători. Trump a ordonat administrației sale să revoce subvențiile pentru vehiculele electrice, să rescrie standardele de economie de combustibil și să dereglementeze alte aspecte ale industriei auto. Astfel, amenințarea normelor de poluare devine tot mai distantă pentru un eventual coupe Dodge cu motor V8.
Rămâne de văzut dacă noua generație Charger va primi motorizări V8. În prezent sunt disponibile doar versiuni pur electrice, dar și variante echipate cu noul motor cu șase cilindri în linie.