Mașini nesigure și certificate anulate: Rezultatele verificărilor RAR din 2024

Autor: Marius Vișan 19 mart. 2025 Știri auto
Mașini nesigure și certificate anulate: Rezultatele verificărilor RAR din 2024

Peste 89.500 de vehicule au fost verificate în trafic de inspectorii Registrului Auto Român (RAR) pe parcursul anului 2024, iar aproape 40% dintre acestea au fost declarate neconforme din cauza deficienţelor tehnice majore şi/sau periculoase.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de RAR, verificările au fost efectuate la nivel naţional, iar rezultatele au evidenţiat probleme semnificative la un număr considerabil de autovehicule.

Cele mai frecvente deficienţe

Conform documentului oficial, cele mai frecvente deficienţe constatate au fost la instalaţia electrică de iluminare-semnalizare, unde 24,51% dintre vehiculele verificate prezentau probleme.

Emisiile poluante au fost depăşăte de 18,91% dintre vehicule, iar deficienţe la punţi, jante, anvelope şi suspensie au fost identificate la 11,29% dintre acestea. Probleme legate de vizibilitate au fost raportate la 11,23% dintre autovehicule, iar 10,40% prezentau nereguli la şasiu şi elementele ataşate acestuia.

În ceea ce priveşte siguranţa rutieră, deficiențe la sistemul de frânare au fost identificate la 5,12% dintre vehiculele verificate, iar probleme la sistemul de direcţie au fost constatate în 1,68% din cazuri. De asemenea, un număr de 6.380 de vehicule prezentau deficienţe privind emisiile poluante, contribuind astfel la creşterea nivelului de poluare atmosferică.

Defecţiuni periculoase la sistemele de frânare

Inspectorii RAR au depistat şi vehicule care prezentau defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete. În cazul a 5.522 de vehicule, autorităţile au considerat că există un pericol iminent de accident, ceea ce a impus măsuri imediate pentru scoaterea acestora din trafic.

Totodată, aproximativ 2,2% dintre vehiculele verificate au avut probleme legate de inspecţia tehnică periodică (ITP), fie pentru că era fals, expirat sau anulat.

În urma acestor controale, poliţiştii şi inspectorii RAR au aplicat 27.032 de sancţiuni contravenţionale, au retras 22.892 de certificate de înmatriculare, au imobilizat 341 de vehicule şi au anulat 304 ITP-uri. Aceste acţiuni fac parte din eforturile autorităţilor de a îmbunătăţi siguranţa rutieră şi de a reduce impactul negativ al autovehiculelor asupra mediului.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: elements.envato.com


Marius Vișan
Marius Vișan
În 2006, Marius Vișan a pășit cu entuziasm în lumea jurnalismului online, începând studiile la Facultatea de Jurnalism a Universității Hyperion. În paralel, a realizat stagii de internship la radio și într-o agenție de PR. A continuat să își aprofundeze cunoștințele cu un masterat în ... citește mai mult

Comentarii
Inchide