Regulile de depășire sunt foarte stricte, iar toți șoferii au obligația de a le respecta. Abaterile în aceste situații se sancționează cu amendă contravențională și, de cele mai multe ori, cu suspendarea dreptului de a mai conduce un autovehicul. Dar, conform Codului Rutier 2025, poți depăși o căruță pe linia continuă?
Pe multe dintre drumurile publice din România, căruțele trase de cai sunt ceva destul de obișnuit, în special în zona rurală. Dar nu e exclus să întâlnim astfel de vehicule și pe o șosea națională sau chiar pe autostradă.
Deși circulația acestora e interzisă pe drumurile naționale, expres sau pe autostrăzi, sunt persoane care nu țin cont de restricții.
Dar, dacă ești la volanul unui autoturism, poți depăși o căruță pe linia continuă, mai ales dacă aceasta circulă ilegal?
Codul Rutier impune tuturor șoferilor o serie de reguli de depășire.
„Depășirea este manevră prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe același sens de circulație, prin schimbarea direcției de mers și ieșirea de pe banda de circulație sau din șirul de vehicule în care s-a aflat inițial”, se arată în legea circulației.
Așadar, se consideră depășire manevra prin care faci o schimbare de direcție pentru a trece în fața altei mașini.
Iar regula de bază, pe care toți conductorii auto o cunosc, este că nu pot face o depășire trecând peste linia continuă.
„Se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”, conform Art. 120, alin. 1, lit. (i), din Codul Rutier.
De asemenea, nu e permisă depășirea în zonele de acțiune a indicatoarelor rutiere care interzic această manevră.
Legea rutieră stabilește câteva excepții în ceea ce privește efectuarea unei depășiri în ceea ce privește locul în care e efectuată aceasta.
„Se interzice depășirea vehiculelor pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”, stabilește legea circulației.
Dar, în ceea ce privește nerespectarea indicatoarelor și marcajelor rutiere nu există nicio excepție.
Așadar, din punct de vedere al legii, nu poți depăși o căruță pe linia continuă. Acest marcaj rutier se trasează în zonele cu vizibilitate redusă sau cele în care există un pericol ridicat de producere a unui accident.
Astfel, linia continuă este trasată, în general, în curbele strânse, în rampe, în zonele trecerilor de pietoni sau în apropierea intersecțiilor. De asemenea, pe drumurile cu două sau mai multe benzi de circulație vom întâlni o linie continuă dublă.
Încălcarea marcajului rutier continuu pentru a face o depășire este o manevră nu doar ilegală, ci și foarte periculoasă.
„Legea nu prevede nicio excepție care să permită depășirea vehiculelor lente prin încălcarea marcajului continuu. Iar în situația în care sunteți identificat de un polițist rutier depășind un vehicul lent sau un obstacol, încălcând aceste reguli de circulație, vi se poate aplica sancțiune contravențională și o să vi se rețină permisul de conducere pentru 60 de zile”, explică pe contul său de YouTube polițistul Tavi Perțea.
Sunt situații în care polițiștii ar putea închide ochii atunci când un șofer depășește o căruță pe linia continuă.
De exemplu, dacă banda de circulație e blocată de un obstacol, poți încălca marcajul continuu pentru a-l depăși.
„În situația în care depășești un astfel de obstacol, pe care nu poți să îl depășești în altfel de condiții, nu o să fii sancționat niciodată contravențional de un polițist. Pentru că nici noi nu suntem absurzi, chiar dacă legea nu prevede nicio excepție. Dar, manevra trebuie făcută în condiții de siguranță. Să te asiguri că nu vine nimeni din sens opus, să te asiguri din spate”, a mai explicat polițistul.
Dar, atenție, ar putea scăpa de amendă doar șoferii care depășesc prin încălcarea liniei simple sau duble un vehicul lent staționat. Dacă respectiva căruță se află în mișcare, polițiștii vor s-ar putea să nu fie la fel de îngăduitori.