Costul unui filtru de particule nou este unul destul de mare, fiind una dintre cele mai scumpe piese care se găsesc pe un vehicul. Acesta are în componență câteva metale rare, precum platina sau paladiu. Iată cât costă, în 2025, un filtru de particule nou, care ar fi alternativele mai ieftine și ce sfaturi au specialiștii.
Filtrul de particule este una dintre cele mai scumpe componente ale unei mașini. Majoritatea modelelor sunt fabricate dintr-un material ceramic poros, în formă de fagure.
Pe fagurele ceramic sunt încorporate metale rare, precum platină, paladiu sau rodiu, care au rolul de a distruge particulele de funingine rezultate în urma arderii carburantului. De aceea, costul acestor componente este unul foarte ridicat.
Filtrul de particule este un sistem mecanic specific motoarelor turbo diesel. Denumirea sa este Diesel Particulate Filter – DPF. Sau, în cazul motoarelor pe benzină, Gasoline Particulate Filter – GPF.
Filtrul este alcătuit dintr-un miez ceramic cu orificii cilindrice prin care trec gazele de evacuare. Acesta face parte, așadar, tot din sistemul de evacuare al mașinii. În special mașinile diesel au filtru de particule, care se montează imediat după catalizator.
Rolul DPF sau GPF este de a reține funinginea în filtru până când se ajunge la un nivel predeterminat de umplere. Apoi, sistemul va declanșa un proces de regenerare, prin care particulele colectate sunt arse la temperaturi ridicate, pentru a fi distruse.
Practic, rolul DPF sau GPF este de a împiedica eliminarea în atmosferă a particulelor rezultate în urma arderii motorinei sau benzinei în motor.
Filtrul de particule și catalizator au același rol, de a reduce emisiile de gaze și particule nocive în atmosferă. Ambele fac parte din sistemul de evacuare al mașinilor și filtrează gazele de eșapament.
Dar cam acestea sunt singurele similitudini între cele două piese.
Catalizatorul are rolul de a transforma gazele nocive în gaze mai puțin periculoase, printr-un proces chimic. În timp ce filtrul de particule captează și distruge particulele solide rezultate în urma arderii combustibilului.
Această componentă nu are o durată de utilizare standard. Unele filtre de particule s-ar putea să necesite înlocuire după doar 100.000 de kilometri. Altele, însă, pot ajunge la peste o jumătate de milion de kilometri.
Depinde foarte mult de stilul de conducere, de calitatea combustibilului folosit și de drumurile pe care s-a circulat. În plus, depinde și de compania care a produs DPF-ul sau GPF-ul.
În medie, un filtru de particule rezistă aproximativ 220.000-250.000 de kilometri. După acest prag, se poate încerca o curățare chimică, însă rezultatele s-ar putea să fie nesatisfăcătoare și de scurtă durată.
Așa că, în general, după 250.000 de km, filtrul de particule ar trebui înlocuit cu unul nou.
Dacia, Volkswagen, Opel, BMW sau Skoda sunt printre cele mai întâlnite mărci din România. Fie că vorbim de mașini noi, fie modele second-hand, aceste vehicule s-au comercializat în milioane de exemplare, de-a lungul anilor, în țara noastră.
În momentul în care DPF/GPF nu mai funcționează corespunzător, ar trebui înlocuit.
„Există și varianta de a face o regenerare chimică a filtrului de particule, însă nu întotdeauna funcționează această metodă. În momentul în care această componentă este prea uzată, trebuie înlocuită cu una nouă. Nu recomand să pui pe mașină un filtru de particule la mâna a doua, pentru că nu știi cât de uzat este. Și nici nu poți fi sigur că va funcționa corect”, a explicat pentru ProMotor mecanicul Robert Marin.
Prețul unui filtru de particule diferă în funcție de metalele din care este fabricat. Cele mai scumpe au prețuri de pornire de peste 1.000 de euro. Dar există și variante mai ieftine, care costă doar câteva sute de lei.
Iată câteva exemple de preț pentru un filtru de particule nou:
Aceste exemple de preț sunt cu titlu orientativ. Costurile pot să difere în funcție de magazin și de producătorul ales. Exemplele expuse mai sus sunt varianta cea mai scumpă din oferta unui important comerciant online de piese auto.
De exemplu, un filtru de particule nou pentru Dacia Duster 1.5 dCi de 110 cai putere, produs de Asso, are un preț de pornire de puțin peste 2.900 de lei. Așadar, e recomandat să discutați cu un mecanic înainte de a alege noul filtru de particule. Sau să consultați recomandarea producătorului auto.
Vehiculele care au filtru de particule montat din fabrică au primit omologare pentru această componentă.
Așadar, eliminarea filtrului de particule înseamnă o modificare structurală adusă vehiculului. Ceea ce înseamnă că pentru a avea dreptul să circuli în continuare cu această mașină, trebuie să faci o reomologare la Registrul Auto Român.
Dar, pentru a trece de verificarea RAR, mașina trebuie să îndeplinească normele de poluare. Deci, emisiile de noxe trebuie să fie în limitele impuse prin lege. Ceea ce este imposibil în lipsa unui sistem de distrugere a particulelor rezultate în urma arderii combustibilului.
Așadar, nu este legal să circuli fără DPF, dacă mașina a fost prevăzută din fabricație cu acest dispozitiv.
În plus, la verificarea tehnică obligatorie (ITP), aproape sigur mașina nu va trece de testul emisiilor de noxe. Și nici nu va primi dreptul de circulație, având o modificare structurală neomologată.